floareadeiasomie

noiembrie 10th, 2008

ploaie de noiembrie

Posted by floareadeiasomie in Diverse  Tagged    

          ?i dup? ce-am visat, mi-am spus : Las? nen?elesul nen?eles! Nu dup? ce m-am trezit, ci dup? ce-am visat, ntr-un alt vis n care eram treaz?, mi-am spus : Las? nen?elesul nen?eles!

 

          

Nu c?uta s? ?tii minunile din spatele fericirii, deseori cei mai neferici?i oameni sunt cei ce g?sesc prea multe r?spunsuri. Uneori, e mai frumos s? ai numai ntreb?ri, uneori e mai frumos s? crezi, s?-?i imaginezi, s? speri. Uneori, asta nseamn? via?a.

 

 

          Nu deveni prea nsetat de certitudini, certitudinile ucid magia zilei de mine. Nu deveni prea insistent n c?utarea sensului din spatele nen?elesului, el nu se va ar?ta niciodat? ?ie, ci numai sufletului t?u, cnd acesta e preg?tit s? n?eleag?. Sensul nu se ofer? celor de nen?eles n c?ut?ri.

 

          Pentru c? tu, orict ai vrea s? ai dreptate, nu ?tii ce cau?i. Sau nu nc?… Cau?i explica?ii pentru sentimente. Cine a explicat vreodat? sentimentele? Cau?i r?spunsuri pentru ce ar trebui s? faci. Cine a ?tiut vreodat? ce trebuie s? fac?? Cau?i s? fugi de lucrurile de care te temi. Cine a fost vreodat? fericit nenfruntndu-?i temerile?
 
          Pentru c? tu, orict ai vrea s? m? n?el, e?ti nc? nepreg?tit pentru n?elesul nen?elesului. Nepreg?tit s?-?i asumi riscuri, nepreg?tit s? nfrun?i consecin?e. E?ti prea obi?nuit cu certitudinea lui ieri ?i-a lui azi ?i-a lui mine pentru a te aventura ntr-o lume n care se pierde controlul asupra timpului ?i spa?iului ?i vie?ii ns??i. n lumea nen?elesului.
 
          

De aceea mi-am spus : Las? nen?elesul nen?eles!

 
          Va veni o vreme cnd va bate chiar el la u?a sufletului meu, ntinzndu-mi mna lui de nen?eles si spunndu-mi numele lui de nen?eles. Pn? atunci, m? bucur de bucuria pe care mi-o aduce, de parc? ar fi prima, de parc? ar fi ultima. M? bucur de oamenii care-mi d?ruiesc n fiecare zi nen?eles ?i de magia lor. M? bucur de sentimentele care se ascund n oameni sau care se ascund n mine, trezite de oameni. M? bucur de nen?elesul lumii, care n-are nicio leg?tur? cu mizeria din ea. M? bucur de sufletul meu, att de ne?tiutor nc?, att de u?or de bucurat, atat de u?or de impresionat. M? bucur de toate r?spunsurile pe care nu le-am g?sit nc?, de toate riscurile pe care mi le-am asumat pn? acum, de toate temerile pe care am avut curaj s? le nfrunt. ?i las nen?elesul nenteles, ?i las via?a f?r? spa?iu ?i timp, iar pe mine m? las n voia vie?ii.

 

 
noiembrie 5th, 2008

dans

Posted by floareadeiasomie in Diverse  Tagged    
    Ma tem de esec . Mi-e-atat de teama de esec incat nu mai vad reusita. Ca un nor imens, ca un cer mai imens decat norul, mai infricosator, mai nemaivazut, mai de nemaisuportat, mai de toate cuvintele care n-au grade, care nu pot fi mai, mai putin, la fel de si foarte.
    Ca de balaur, ca de povesti nemuritoare cu final nefericit, ca de noptile luate pe datorie, pentru care nu-ti mai permiti sfarsitul – dimineata.
    Ca de bastonul de vizavi de biserica veche care vorbea si avea ochelari si injura copiii si pe mine, care inca de-atunci eram.
    Ca de omul negru si de fratele lui, care tot negru trebuie sa fi fost, si de casa lui, care tot neagra trebuie sa fi fost si din care, probabil, n-ai mai fi iesit niciodata, daca ai fi avut curaj sa intri. Daca ai fi fost prea curios si prea putin pregatit pentru raspunsuri.
    Ca de sub-patul bunicii, de sub saltelele moi, mai moi decat orice saltea ti-ar fi iesit in cale , mai moi decat orice saltea ai fi visat. In care ma afundam ca intr-o lume numai pentru mine creata, numai mie dezvaluita, numai de mine cunoscuta. Si de cate ori vreau sa ma intorc in ea, in lumea mea secreta, imi amintesc ca bunica si-a luat saltelele ei moi si a plecat cu ele acolo unde pleaca oamenii batrani si intelepti, care nu se tem de nefiinta.    
    Ce dor mi se face de ele atunci, de bunica si de lumea din saltelele ei, pe care a ascuns-o in buzunar, pe care l-a pus intr-o cutie de lemn, pe care a pus-o intr-o groapa de ciment, pe care a pus-o pe pamant, pe care l-a lasat in urma.    
    Ce dor mi se face de bunica atunci, cand groapa nu vorbeste niciodata.
    Ce dor mi se face de bunica atunci, cand ma tem de esec, ca de o mama vitrega pentru care iubirea a ramas numai un cuvant.
    Si frica asta devine tot mai mare si mai mare si mai mare, devine mine si eu, devine inspir si expir si stiu ca nu pot sa gust esecul, pentru ca mi se face rau, pentru ca rupe un echilibru pe care nu l-as mai putea reface. Si mi se pare ca, cu cat ma pregatesc mai mult de reusita, cu atat ma pregatesc mai mult pentru esec si cu cat ma tem mai mult de el, cu atat mai mica se face reusita, pe care toti o vad, toti numai eu nu, toti in mine, in mine care am devenit deja esec, fara sa fi ajuns la punctul de pornire, fara sa ma fi aflat la granita dintre efort depus si rezultat.
    Si chiar daca depun efort, e prea putin, nu pot intelege, nu pot retine, nu pot fi pe masura asteptarilor, nu pot sa nu dezamagesc.
    Si nu suport dezamagirea, nu suport sa fiu dezamagita, nu suport sa-i dezamagesc pe ei, care ma ingrijesc si rup buruienile de pe langa mine si-mi uda radacinile si nu ma lasa sa mor.
    Timpul nu mai tine cu mine, eu nu mai tin cu mine, mai sunt cateva pareri de zile, mai sunt cateva ore si ma gandesc cu groaza la ce voi gasi la capatul lor. Lacrimi? Lacrimi? Lacrimi?
    Ma tem de esec si ma tem de altii care nu-l accepta si ma tem de altii care nu-l vor, chiar daca el vine, care nu vor sa-l primeasca, desi el bate la usa, care nu vor sa-l cunoasca desi el e deja inauntru, simtindu-se ca acasa.
   
    Oricat de mult a venit toamna, oricat de mult danseaza frunzele, oricat de mult vine a doua zi si oricat de mult se-arata luna, tot singura ma simt, tot singura stau langa teama mea, care imi canta despre ceasuri si degete si numere. Si ma tem de teama mai mult decat de orice.
 
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X