floareadeiasomie

ianuarie 6th, 2013

Evolu?ii

Posted by floareadeiasomie in Diverse    

Suntem un cumul de experien?e. Ni?te fiin?e nen?elese, care ncearc? s? n?eleag? alte fiin?e, la fel de nen?elese. Ne petrecem anii adolescen?ei c?utndu-ne idoli, crendu-ne vise, creznd n ele ?i n noi, dorindu-ne cu ardoare s? devin? realitate. Vis?m la c?l?torii, la prietenii, la via?? adev?rat?, la iubiri. Credem c? am g?sit ceea ce ne doream pentru ca mai apoi s? ne d?m seama c? ne dorim altceva, ce nu putem avea. Sau ce putem avea, dar un lucru pe care l putem ob?ine cu pre?ul suferin?ei altcuiva sau chiar a noastr?. Ne d?m cu capul de pere?i doar pentru a vedea cum se simte, bem otrav? doar pentru a ne testa rezisten?a la ea, ne arunc?m n gol doar pentru a supravie?ui c?derii, orict de dureroas? ar fi. Credem sau nu n divinitate, facem sau nu pact cu diavolul, iubim mai mult sau urm mai mult, ajungem n final s? fim un bagaj de momente n c?utarea unor alte bagaje de momente.

Via?a e o c?utare continu? de sine. Cine pierde din vedere acest lucru, acela e un om pierdut. Cine se las? definit de al?ii, acela e un om pierdut. Cine nu poate tr?i n afara altora, acela e un om pierdut.

Nimeni n-a spus niciodat? c? ne na?tem pentru a fi ferici?i. Nu. Ne na?tem pentru a experimenta, pentru a plnge, pentru a rde, pentru a descoperi, pentru a condamna ?i pentru a salva, pentru a ap?ra ?i pentru a acuza, pentru a nv??a ?i pentru a uita. Ne cre?m propriile noastre droguri, tr?im din iubire ?i suferim de sevraj n c?utarea ei. Tremur?m de emo?ie cnd ?tim c? am g?sit-o, o inhal?m fl?mnzi, zi ?i noapte, pre?uim momentele n care avem parte de ea, ne dorim cu disperare s? dureze o ve?nicie, c?dem n cel mai negru abis cnd dispare. Pentru c? dispare. Iubirea nu este un sentiment ve?nic. Nici fericirea, nici speran?a, nici curajul. n cele mai ntunecate nop?i, n momentele cnd ne sim?im cei mai singuri, ne cuprind inevitabil disperarea, dezn?dejdea ?i durerea.

Deseori facem gre?eala s? credem c? putem eterniza un sentiment. ns? nimic n lumea asta nu dureaz? o ve?nicie. Fiecare sentiment ?i are resemnarea lui, rutina lui, uitarea lui. Nimic nu e etern. ncepnd cu noi n?ine. ?i tocmai d-aia e att de frumos s? tr?ie?ti. ?tii ntotdeauna cnd ncepi, nu ?tii niciodat? unde te duci sau cnd te opre?ti.

 

noiembrie 2nd, 2009

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
 
noiembrie 2nd, 2009

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
 
octombrie 18th, 2009

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
 
octombrie 13th, 2009

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
 
octombrie 5th, 2009

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
 
februarie 23rd, 2009

fragmente (E.H.)

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
"Varsta e ceasul meu desteptator, ii raspunse batranul. De ce se trezesc batranii devreme? Ca sa aiba parte de o zi mai lunga?"
 
            Ernest Hemingway – Batranul si marea (trad. Radu Pavel Gheo )
 
 
***
 
 
    Poate ca da. Cand suntem tineri, ne dorim nopti cat mai lungi, cand imbatranim ne dorim zile. Dar n-ar trebui sa fie, totusi, invers? Tinerii au atat de multe vise incat, in comparatie cu acestea, timpul ce li se ofera pare o furnica  la picioarele unui urias.  Sa ne certam cu preasomnul! Fura din noi fara sa fim de fata si fara sa primeasca pedepse .
    De ce se trezesc batranii devreme? Se tem? Sau nu mai au rabdare…?
februarie 19th, 2009

mai ramai, dar ramai cu bine

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
Ai simtit vreodata cum departarea de lucrurile pana mai ieri obisnuite le da acestora o valoare pe care n-ai fi putut-o intelege altfel? De parca, cu cat esti mai aproape de a le pierde, cu atat le vrei mai mult si, ceea ce este mai important, cu atat mai bine le intelegi insemnatatea… Ca si cum te-ai departa de casa in care ai crescut, care iti poarta pe buze nazbatiile si pedepsele primite, prima cearta de copil cu mama, prima cearta de adolescent cu aceeasi mama, vesnic neobosita, primele scuze cerute, primele multumiri oferite, primul cadou cumparat cu banutzii tau de copil de clasa intai , prima bucurie pe care i-ai facut-o, prima discutie serioasa si adevarata cu parintii, cand intelegeai ca spun ce trebuie, doar ca nu credeai ca-ti trebuie ce intelegeai. Ca si cum te-ai departa de culorile camerei tale, pe care le tii minte atat de bine, pentru ca aveai curcubee de jur imprejur, era de ajuns sa inchizi ochii si sa spui “pot”, de animalutzele de plus side papusile carora, din prea multa bunatate, le-ai oferit un acoperis deasupra capului.
De vacantele de la bunici, care trebuie sa fi avut copaci, care trebuie sa fi avut un cires mare, mare, de care sa nu te fi temut niciodata, caruia sa-i fi calcat sub picioare fiecare creanga, ca un adevarat asupritor de cirese, care-si dadeau sufletul pe tricoul cu mickey mouse , in vreme ce mama striga de jos, ingrijorata, “ai sa cazi de-acolo, copil neastamparat, coboara odata”, dar care astepta, cu siguranta, confirmarea brava a odorului “nu cad, ca ma tin bine. lasa, ca va adun si voua cateva!” Pentru nimic in lume n-ai fi cedat teritoriul de frunze si de cirese babane de iunie, atat de greu castigat in lupta cu distantele dintre crengi.
Ca si cum te-ai departa de zilele cand incercai timid pedalele bicicletei primite de la tataia, pe drumul aspru care se-ncapatana sa-ti scoata inainte cele mai nesuferite pietre, care, de fiecare data, te tranteau cu nasul in tarana. Ce teama, cum sa te intorci la ei cu genunchii juliti? N-or sa te mai lase altadata si-abia i-ai convins ca ai invatat! Asa ca te ridicai, aplicai eternul tratament naturist sangerarilor si-napoi la pedalat, pana nu vei mai cadea niciodata. Pana n-ai mai cazut niciodata… Unde? Unde e acum bicicleta roz?
Ca si cum te-ai departa de mirosul de cozonaci proaspat scosi din cuptor, din vremuri imemoriale, care frigeau si care aveau cel mai bun gust cand lasau arsuri pe limba care nu cunostea alt stapan decat pofta. Care insemnau, de fiecare data, sarbatoare si care nu, nu se gaseau de vanzare in magazine, cu gust fals de paine dulce , acesti impostori care, toti, arata la fel si care, toti, se simt la fel. Cozonacul trebuie sa insemne ceva… Ceva mai mult decat “fabricat la data de” si “a se consuma de preferinta inainte de”. A se consuma de preferinta dupa ce au fost scosi din cuptor de mamaia.
Ca si cum te-ai departa chiar de ziua de azi, care stii ca nu va mai veni, care stii ca nu va mai dura mult, de zambetul parintilor, care-si pun anotimpuri pe chip, care-ti spun ca li se face dor, care trebuie sa renunte… Daca ai trai o viata alaturi de toate astea, daca ai tine o viata copilaria de mana si ai merge cu ea alaturi, daca ai trai o viata in casa ta, in camera ta, daca n-ai fi nevoit sa pleci din ea si sa-i dai unei alte case acelasi nume, daca ai manca o viata cozonaci si te-ai urca o viata in ciresi… nu ti-ar lipsi nimic. Nu ti-ar fi dor de nimic. N-ai suferi niciodata.
N-ai intelege niciodata.
Aceasta e natura umana : trebuie sa pierdem pentru a realiza maretia a ceea ce am avut. Trebuie sa ne lovim de mai rau pentru a intelege cat greseam ieri, plangandu-ne de ceea ce, de fapt, era atat de bine… Trebuie sa pierdem iubiri pentru a intelege cat de mult, de fapt, ne potriveam. Dar macar atunci sa fim demni si sa nu imploram intoarcerea lor! Macar atunci sa fim demni si sa avem puterea sa privim inainte, purtand in suflet insemnatatea a ceea ce a fost si nu sa privim plangand inapoi, ignorand insemnatatea a ceea ce ar putea fi!
What Dreams May Come, unul dintre filmele mele de suflet…unul dintre personaje spune, la unmoment dat,intr-unul dintre cele mai tragice momente ale povestii, “sometimes, when you lose, you win”.De aceea, pierderile nu sunt infrangeri si de aceea pierderile trebuie primite cu demnitate, nu cu umilinta. Nu ne injosim in fata a ceea ce ne loveste, ne luptam cu orice ar veni, chiar daca petrecem zile intregi in pat pentru a ne vindeca.
Astazi am simtit cum departarea de lucrurile pana mai ieri obisnuite le da acestora o valoare pe care n-as fi putut-o intelege altfel… Tot astazi mi-am amintit, pentru a n-a oara, ca sunt om.
februarie 18th, 2009

foolish things to do

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
1. walking around holding balloons in < +.+-=-+.+0-+.-+=+-.+- class="xirtireh" href="http://www.comunicatedepresa.ro/my" title="My"> my hands
februarie 6th, 2009

folclor venetian

Posted by floareadeiasomie in Diverse    
O poveste pe care am citit -o ieri in Dilema Veche, in articolul lui Andrei Plesu , “Note, stari, zile”, si care mi-a placut foarte mult :

 

“E vorba de un taran care cauta pe cineva demn sa-i boteze copilul. In peregrinarile sale, se intalneste, la un moment dat, cu Dumnezeu, caruia ii impartaseste scopul cautarilor sale : “Vreau sa-mi botez copilul, dar vreau ca nasul lui sa fie un om drept . Tu esti drept?” Stingherit, Dumnezeu raspunde, nu fara o anumita ezitare : “Ma rog, cinstit vorbind, nu tocmai!”. “In cazul asta nu poti fi nasul fiului meu” – a spus taranul si si-a vazut de drum. Si iata ca, la un moment dat, o intalneste pe Sfanta Fecioara. Intrebata si ea daca e ‘dreapta’, Imaculata a rosit si a admis ca nu poate pretinde asa ceva, cu mana pe inima. In cele din urma, taranul se vazu fata-n fata cu o doamna drapata in negru. “Da, cred ca sunt o persoana dreapta” – a fost raspunsul ei. Parintii copilului s-au bucurat foarte si botezul a avut loc asa cum se cuvine, cu multe bucate si multa veselie. Cand ultimul dintre musafiri pleca, onorabila nasa l-a invitat pe taran in palatul ei si l-a condus intr-o sala mare, in care ardeau nenumarate luminite . Taranul se opri locului, uimit : “Nasa, ce sunt toate aceste lumini?”. Nobila doamna raspunse : “Sunt flacarile tuturor sufletelor omenesti. Vezi flacara aceea plapanda, gata sa se stinga? E flacara ta. In opait nu mai e ulei aproape deloc. Si acum uita-te la flacara ceastalalta, care arde intens, cu putere. E a fiului tau.” Taranul fu cuprins de spaima. “Nasa, ia, te rog, o picatura din uleiul aflat in opaitul fiului meu si pune-o in opaitul meu.” “Nu”, a raspuns nasa, “sunt o persoana dreapta. Sunt Moartea.”
Next Page »
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X